Nu demult am învăţat despre reţeaua de suport. Ce este aceasta?
Reţeau de suport social se referă la numărul de persoane din jurul unui individ care îi pot acorda ajutor de orice fel (psihologic şi/sau social).
Această reşea de suport poate fi împărţită în felul următor:
1. reţeau primară sau de gradul I – aici intră persoanele cu care avem legături directe cum ar fi familia, prietenii apropiaţi, amici, cunoştinţe. Toate bune şi frumoase însă conform celor scrise in curs la acest nivel ar fi cam 25-40 de persoane. Cum sunt o fiinţă practică din fire când am auzit de această cifră am început să-i număr, întrebându-mă: Cât este de mare reţeaua unei persoane introvertite (ca mine 😛 )?
Şi într-adevăr mă încadrez şi eu in această reţea primară cu un număr aproximativ de 26 de persoane le care ştiu că pot apela oricând.
2. reţeaua secundară sau de gradul II – se referă la acele persoane la care putem apela prin cei de gradul I.
3. reţeaua terţiară sau de gradul III – reţea de persoane pe care le putem apela prin cele de gradul III – Wow deja la câte persoane pot apela, ca persoană introvertită. E bine de ştiut. 😉
Cât de mare e reţeaua ta primară?
Cât de des apelezi la reţeaua de gradul II sau III?
Eu nu prea apelez la reţeaua de gradul II sau III 🙂
Interesant articolul, privit asa, avem o multime de oameni care ne pot ajuta.
Ma gandeam… la cine apelez, clar la cei de gradul I, nu sunt foarte multii, insa sper sa fie acolo pentru mine. Gradul II? Da si asta…
Gradul III? Nope.
Deci destui… 😉