Fiecare dintre noi ne confruntam cu anumite situatii, stări, emoţii. Unii dintre noi le ţinem în noi, alţii alegem să le împărtăşim cu cei din jurul nostru.
Însă cui să-i spunem de durerile noastre? Pe cine să alegem şi pe ce criterii?
Dacă le spunem prietenilor, rudelor, unii ne vor alina durerile, ne vor da sfaturi mai mult sau mai puţin potrivite pentru noi.
Dacă îi spunem preotului, nu ştiu exact ce se întâmplă… dacă ştie cineva să scrie un comentariu.
Sau alegem să îi zicem psihoterpeutului? Împreună cu el să şi găsim soluţii pentru a depăşii situaţiile, problemele..
Pe ce criterii să ne alegem?
Confidenţialitate, empatie, cineva care ştie să ofere suport. Alte idei?
Tu cui îî spui?
Aceasta frumoasa intrebare nu o primesti infiecare dimineata, de acea am onoarea sa pot raspunde cu mare placere.
Daca stai si te gandesti nu prea ai cui sai spui problemele tale,nu exista nimeni care sa te asculte si sa si te ajute.
Dar exista cineva, si acel cineva e gata sa o faca oricand esti tu gata,sau ori care din noi.
Acela e bunul nostru Dumnezeu din ceruri.
Nu spun asta pur si simplu ci pentru ca in viata mea el este cel care ma ascultata, el este cel care ma inbarbatat, el este cel care ma ridicat si ma tinut pe brate atunci cad am cazut.
Aste e adevarul si va spun asta cu mana pe inima ca de fiecare data cand ma simteam ca nu mai pot ma duceam la el. Chiar de nu il vezi e langa tine si te asculta. Acesta e raspunsul meu la aceasta intrebare, un alt raspuns nu am gasit, degasiti voi un raspuns anuntati-ma va rog si pe mine.
Semneaza Nicaflorin83.ro
Da, fiecare dintre noi se confruntă cu diverse probleme şi reacţia este diferită de la om la om şi de la situaţie la situaţie.
Pentru orice întâmplare plăcută sau mai puţin plăcută am diferenţiat patru etape.
1.Trăirea interioară. Este ceea ce spun mulţi: nu ştiu de ce, dar eu asta simt!
2.Încerci să exprimi sub formă de gând situaţia. Nu aţi remarcat că se pierde ceva? Adică este mai puţin decât acea trăire interioară.
3.De obicei povesteşti şi te sfătuieşti cu familia, prietenii, preotul, terapeutul. În acest moment se mai pierde ceva din trăirea interioară.
4.Când transpui în scris se pierde şi mai mult.
Dacă sunteţi curioşi, încercaţi să analizaţi o situaţie din viaţa voastră din acest punct de vedere. Este o experienţă interesantă!!!
Şi atunci, în momentul în care ceri un sfat, indiferent de la cine, eşti deja în situaţia de la punctul 3, iar cel care te ascultă este o persoană externă trăirilor tale şi niciodată nu va „prinde” exact trăirea ta. De aceea, nici familia, nici prietenii, nici preotul, nici terapeutul nu pot da sfaturi, pot fi doar un suport pentru a găsi în tine însuţi răspunsul şi să alegi calea pe care să o urmezi.
De ce se alege această cale externă (preot, terapeut etc.)? Trăirea interioară este cea mai puternică, este autentică. În toate celelalte etape se pierde rând pe rând câte ceva. Nu vi s-a întâmplat ca atunci când povestiţi cuiva o întâmplare (plăcută sau nu) trăirea să nu mai fie aceeaşi? Te auzi vorbind şi automat devii şi povestitor, dar şi ascultător extern. În gând fiecare dintre noi „păcătuieşte” mai mult sau mai puţin, în ideea că nu ne aude sau nu ne vede nimeni şi atunci totul este ok., în gând situaţia ta este cea mai grea. Când te confesezi, te transformi în cel care ascultă şi vezi că poate ai condamnat pe altul pentru ceva mai puţin grav sau nu ai avut răbdarea să asculţi pe celălalt în situaţii mai grele decât a ta. Acesta este după mine rolul spovedaniei, a şedinţelor terapeutice etc., să ţi se dea posibilitatea de a te transforma în cel care ascultă. Răspunsul îl vei găsi în interior sau cum foarte bine se spune, el vine de la Dumnezeu. Şi atunci, ai mare dreptate, nicaflorin83, în tot ceea ce spui.
Aşa că îmi permit să repet şi eu întrebarea: Cui îţi deschizi sufletul?
Eu am 18 ani, iar pana acum puteam vorbi cu aproape oricine despre ce e in sufletul meu. Apoi s-a-ntamplat sa fiu tradata si parasita de primul baiat pe care l-am iubit cu adevarat, apoi judecata de cea mai buna prietena… Si am vrut sa-mi deschid sufletul mamei. Contam pe ajutorul si intelegerea ei, desi imi era greu sa vorbesc… Iar ea, nestiind nimic, m-a respins de cateva ori cu fraze de genul „Chiar vreau sa privesc emisiunea/filmul asta!”. Stiam ca si ea trecea printr-o perioada grea, dar m-am inchis. Luasem decizia sa nu mai spun nimic, nimanui.
Iar recent am avut o problema de sanatate care s-ar fi rezolvat daca as fi vorbit de la bun inceput. Dar nu am putut, pur si simplu. Eram blocata in acest tipar.
Acum mi-am dat seama ca trebuie sa rezolv asta si sunt hotarata sa vorbesc cu mama. Cand am avut acea problema de sanatate, a fost profund ranita ca nu am vorbit cu ea… Ei o sa-mi deschid sufletul. Desi am nevoie de mult curaj sa fac asta…
Uneori gasim persoane fata de care sa ne deschidem sufletul, alteori nu. Deja ai trecut prin cateva experiente legat de acest aspect. Este o persoana perseverenta, sper ca mama ta sa te aprecieze si sa iti ofere ceea ce tu ai nevoie si cand ai nevoie.